Istoricul școlii
Școala
Gimnazială
"Regina Maria"
La doi ani după răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan, adică în 1786 a fost înființată Școala geneală nr.12 din Arad (cartierul Micălaca). Comitele Iankovics a înaintat împăratului Iosif al II-lea un memoriu prin care cerea înființarea de școli în mai multe localități.
Școala din Arad (Micălaca) a avut ca învățător pe Gheorghe Popovici. Numărul copiilor de 6 ani era de 40 de băieți și 20 de fete . Învățătorului i se fixase un salariu de 88 fl. și 40 de creițari, la care se adăuga bunurile din natură. Localul școlii din Micălaca era necorespunzător, întrucât numărul copiilor era din ce în ce mai mare iar interesul acestora față de școală creștea.
O dată cu înființarea Preparandiei arădene învățătorii erau pregătiți prin absolvirea Preparandiei . Planul de învățământ al școlii cuprindea obiectele: Catehism (2 ore pe săptămână), Cunoașterea literelor (4 ore), Aritmetica (4 ore), Istoria bibliei (3 ore), Exerciții de scriere (3 ore), Cânt (2 ore). Reprezentativ în această perioadă (mijlocul secolului al XIX-lea) a fost învățătorul Petru Vasilievici. Accentul s-a pus mai ales pe citire, scriere și aritmetică. Numărul copiilor crescuse la 68 elevi în cele trei clase cât se făceau atunci în învățământul primar. După absolvire elevii rămâneau la munca câmpului; un număr mic se îndreptau spre meserii sau comerț.
În anul școlar 1821- 22 activitatea școlară a fost apreciată ca „bună”, ținând cont de condițiile grele ale oamenilor , când copiii de 8 – 10 ani erau folosiți la activitățile gospodărești. Directorul școlii Vasile Iovănaș depunea efort pentru îmbunătățirea frecvenței școlare. Tot prin grija lui, autoritățile l-au salarizat mai bine, fixându-i 283 fl. pe lună, din care o parte primea în natură.
În timpul revoluției pașoptiste școala a suferit mari daune. După revoluție se impune un nou sistem organizatoric și noi preocupări pedagogice și culturle și-au pus amprenta asupra învățământului românesc .
Numărul copiilor era tot mai mare și se impunea construirea unui nou local de școală. La examenul din 1904 / 1905 erau 212 elevi. În perioada 1907 – 1918 se dezlănțuie o adevărată prigoană contra școlilor românești. Legea Apponyi este criticată de Vasile Goldiș și Roman Ciorogariu, luând apărarea școlilor românești care se aflau în primejdie. Școala din Micălaca a avut o mare susținere din partea locuitorilor.
O dată cu începerea primului război mondial situația școlilor se înrăutățește. Mulți dintre bărbați au fost mobilizați pe front. Numărul copiilor de vârstă școlară se mărise: erau 163 de băieți și 140 de fete. Elevii și părinții lor au sprijinit școala în limba română și în toamna anului 1918 locuitorii din Micălaca au sprijinit Consiliul Național Român pentru organizarea Marii Adunări Naționale de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.
Școala din Micălaca numai cu sprijinul locuitorilor a putut contribui la dezvoltarea învățământului imediat după primul război mondial. După Marea Unire școlile confesionale, deci și școala din Micălaca, au trecut la stat. În acea perioadă a crescut și numărul elevilor de la școala din Micălaca, ajungându-se la 263 de școlari în clsele I – IV. Aceștia erau îndrumați de cinci cadre didactice.
În 1920 școala din Micălaca se numea Școala română națională. Ea a contribuit la consolidarea actului Unirii și la ridicarea nivelului de civilizație al populației.
Prin legea din 1924 școlarizarea începea la 7 ani iar durata școlarizării era de 7 ani. Din anul 1930 / 1931 Micălaca a devenit cartier al orașului Arad și școala a primit numărul 15. Ea avea atunci 280 de elevi îndrumați de 9 învățători.
Reforma învățământului din 3 august 1948 aduce noi transformări benefice dezvoltării învățământuui democratic. Printr-o hotărâre de guvern din 1958 se hotărăște obligativitatea și generalizarea învățământului de 7 ani, iar din toamna lui 1964 s-a încheiat trecerea la învățământul general și obligatoriu de 8 ani, pentru ca din 1970 să se generalizeze școlarizarea de la 6 ani..
Clădirea școlii din Micălaca s-a construit în 1880, apoi în 1934 i s-au adăugat încă 2 săli de clasă, la cele 4 existente, iar în 1964, alte două săli.
Datorită construirii unui număr tot mai mare de blocuri în cartier s-a mărit și numărul de elevi. Directoarea școlii, prof. Cerchizan s-a preocupat intens de mărirea spațiului de școlarizare, întrucât localul din strada Renașterii nr. 250, precum și sălile de clasă din strada Fabius, nu erau suficiente. Atunci s-a hotărât construirea unui nou local de școlă în mijlocul cartierului, pe strada Mioriței.
Localul a fost dat în folosință la 15 septembrie 1081 și era compus din 24 de săli de clasă, trei laboratoare, sală profesorală, secretariat, direcțiune, bibliotecă. cabinet medical și alte încăperi . În anul școlar 1981 / 1982 școala nouă funcționează sub conducerea prof. Iulian Negrilă.
Cadrele didactice din această perioadă de timp au pus accentul pe cunoașterea temeinică a dispozițiilor Ministerului Învățământului Public, pe folosirea eficientă a materialului didactic, îmbunătățirea metodelor de predare , folosirea metodelor participative ca: problematizarea, învățarea prin descoprire, algoritmizarea,, munca difrențiată pe grupe de elevi.
Profesorii de limba română s-au străduit să îmbine în predare metodele clasice cu cele moderne și au efectuat un număr mărit de consultații, corectând cu asiduitate temele pentru acasă și au urmărit nivelul de pregătire al elevilor prin testele organizate în diferite perioade de timp .
Profesorii de chimie s-au mobilizat și au ținut orele în laborator, elevii realizând pe grupe diferite experiențe prevăzute de programa școlară.
Și profesorii de geografie și științele naturii s-au preocupat intens de confecționarea materialului didactic necesar procesului cognitiv. Au existat multiple preocupări pentru dotarea cabinetului de istorie.
Au continuat apoi acțiunile de amenajare a noului local al școlii. Noul director (Prof. Pavel Terpe ) s-a preocupat de îmbunătățirea continuă a bazei materiale a instituției. Astfel, în anul școlar 1983 / 1984 s-a amenajat un frumos parc al școlii, realizat de prof. Simion și Valeria Păiușan.
În acea vreme, populația școlară a crescut, ajungând la aproximativ 3000 de elevi, grupați în 81 de clase I-X și îndrumați de 104 cadre didactice. Predarea s-a făcut pe baza unui orar judicios întocmit de prof. Zelma Reketeș, cu respectarea prevederilor programelor școlare.
Activitatea cadrelor didactice s-a concretizat prin efortul lor de a folosi cele mai potrivite metode de predare-învățare, care au dus la rezultate bune la învățătură, punând accent și pe legătura cu familia elevilor care a fost de un real folos la obținerea rezultatelor remarcabile în munca didactică. Acest lucru a făcut ca școala din Micălaca să fie o unitate școlară de referință. Astfel, la concursurile pe obiecte în anul școlar 1985/86 s-au obținut următoarele rezultate: la limba română, premiul al doilea eleva Simon Monica, cl.VIII D, pregătită de prof. Iulian Negrilă; la matematică premiul întâi a fost obținut de eleva Laura Petcov, clasa a V-a C, pregătită de prof. Rodica Crișan; la istorie, mențiune a obținut elevul Dorel Rujan, clasa a VIII-a C, pregătit de prof. Lucia Rotaru. Premii s-au obținut și la pregătirea tehnico – productivă, atât la clasele gimnaziale, cât și la treapta I de liceu, elevii fiind pregătiți de maiștri Gh. Puterity și Vasile Cotoc, iar la fete de maistra O. Rus.
O susținută activitate a desfășurat și biblioteca școlară condusă de prof. Diana Robu. În vremea aceea erau 12. 580 de volume, care satisfăceau nevoia de lectură a elevilor.
Obținerea unor rezultate remarcabile s-a datorat și existenței unui climat corespunzător de muncă, realizat de colectivul de cadre didactice. Întreaga activitate a școlii, desfășurată în condiții dintre cele mai bune, a făcut posibilă sărbătorirea a 200 de ani de învățământ românesc în cartierul Micălaca din municipiul Arad, în 1986. Atunci școala avea următoarele cadre didactice:
Directori: prof. Iulian Negrila și prof. Pavel Terpe.
Învățători: Bugiu Margareta, Radu Delia, Gașpar Viorica, Florica Șandor, Elisabeta Gligor, Floare Banea, Maria Iagăr, Mirela Bunaci.Trifu Artimon Delia, Lizica Atonie, Elena Postolachi, Ana Secui, Livia Stănilă, Gertude Gyekeny Gertrude, Maria Quint, Ana Benghia, Adriana Chiper, Angelica Moisă, Rodica Teleoacă, Szabo Ștefania, Chiș Anuța, Elisabeta Botka, Elisabeta Ghiurcan, Teodor Horhat, Constantina Cozma, Taiana Mureșan, Marian Doleszan, Ecaterina Cioroianu, Florica Văsălaș, Rodica Bistrab, Erika, Monica Barlabaș, Florina Adoc, Iulia Lazăr, Stela Trifa Popescu, Doina Vâlceanu, Ileana Binchiciu, Speranța Gheorghe, Laviniu Manghera, Nicolae Markus, Valentina Crișan, Elița Pecican, Sena Guker, Avram Ardeu, Cornel Șerb, Aurica Curuți, Voichița Petrilă, Silvia Guzan, Silvia Baltă, Aurica Gârgari, Elisabeta Ardelean;
Profesori: Rodica Sferle, Steluța Morariu, Elena Popa, Maria Mazilu, Anastasia Iovin, Tatiana Morariu, Voichița Tolci, Diana Xenia Robu, Carmen Szoke-Panait, Elena Cociu, Zelma Reketeș, Petru Panda, Lidia Truță, Ana Cristea, Gheorghe Miculiț, Cornel Pogan, Maria Moț, Otilia Steluța Lodoabă. Petru Bîr, Simion Păiușan, Felicia Bele, Elisabeta Ion, Petru Milka, Ioan Șerban, Lucia Popovici, Mihai Iovan,Elena Țintă, Doia Uliță, Aurica Dărău, Monica Chiș, Mariana Bărbosu, Pavel Hanc, Gheorghe Ioja, Ioan Tiberiu Vamoșiu, Viorica Cociuba, Veronica Petruș,
Maiștri: Gheorghe Puterity, Vasile Cotoc, Vasile Nețin, Ioan Graf, Gheorghe Cristian, Olimpia Rus, Elena Tătar, Pavel Negru, Domina Iliescu.
Parcurgând aceste repriviri istorice, care au însemnat parcursul a 240 de ani de învățământ românesc în cartierul Micălaca al Aradului, putem să concluzionăm, fără a greși, că atunci și acolo s-a făcut școală temeinică, cu perspective înfloritoare, pentru modernizarea procesului instructiv – educativ și formarea personalității elevilor, adecvate societății conteporane.
Prof. univ. dr. Iulian Negrilă
(fost profesor și director al acestei școli)
Nu contează de unde porneşti, important este unde ajungi. Şcoala noastră te va ajuta să-ţi îndeplineşti visele, oricât de îndrăzneţe ar fi ele.
